Ministerul Culturii dă finanțări nerambursabile de 500.000 de lei pentru antreprenorii din domeniu

Ministerul Culturii a anunţat joi lansarea Programului CultIN, instrument de finanţare ce se adresează antreprenorilor ce își desfășoară activitatea în domeniul industriilor culturale și creative, iniţiativelor personale organizate în companii, hub-uri, incubatoare de proiecte şi afaceri, studiouri de creaţie, care au potenţialul de a genera prosperitate prin valorificarea proprietăţii intelectuale.

Domeniile  culturale pentru care solicitanţii pot depune oferte în vederea obţinerii de finanţări nerambursabile sunt: arhitectură, meşteşuguri, design (ex. grafic vestimentar, de produs), media digitale și organizare în comunităţi creative (huburi culturale).

”Suma totală disponibilă pentru finanţarea nerambursabilă a acţiunilor/ proiectelor culturale din cadrul Programului CultIN este de 500.000 lei. Suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect este de 50.000 lei”, potrivit unui comunicat de presă.

Pentru a putea fi eligibile, ofertele culturale trebuie să fie implementate în intervalul 3 octombrie-15 noiembrie 2016.

Dosarele se vor depune în perioada 12 iulie-10 august 2016, la Registratura Generală a Ministerului Culturii, sau prin poștă.

Toate informaţiile legate de modul de aplicare pentru această sesiune de finanţare nerambursabilă, procedura de selecţie a ofertelor culturale din cadrul Programului CultIN 2016, organizarea şi funcţionarea comisiilor, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiilor, se regăsesc pe site-ul Ministerului Culturii.

V.B.

NICIUN COMENTARIU