18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 18:05
No menu items!

Min. Economiei: Autostrada Craiova-Pitești și parcurile industriale, pe agenda discuțiilor din China

spot_img

 România încearcă să profite economic de pe urma deschiderii Chinei către sud-estul Europei

constantin-nita1

Ministrul Economiei Constantin Niță s-a întâlnit sâmbătă în China cu ministrul chinez al Comerțului Gao Hucheng, agenda discuțiilor cuprinzând mai multe teme care au fost abordate în 2013, când premierul Li Keqiang a fost la București.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, pe agenda discuțiilor au fost:

  • cooperarea României cu R.P. Chineză, atât în plan bilateral cât şi în contextul regional și al UE;
  • dezvoltarea de parcuri industriale;
  • accesul pe piaţa chineză a produselor românești, în special a celor de origine animală;
  • proiectele de investiţii pentru care companiile chineze şi-au exprimat interesul – modernizarea şi extinderea capacităţilor de producţie la termocentrala Rovinari, dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă, privatizarea combinatului petrochimic Oltchim, realizarea centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa – Lăpuștești, realizarea tronsonului de autostradă Craiova – Piteşti, construcţia tronsonului feroviar de mare viteză Bucureşti – Constanţa.

Pentru dezvoltarea parcurilor industriale, o delegație de specialiști din China urmează să vină în România pentru a identifica cele mai bune domenii și locații.

”Potenţialul de investiţii al companiilor chineze este extrem de important, mai ales în contextul globalizării. România are proiecte în domenii cheie – energie, transport, IT, agricultură. Statul chinez a alocat o linie de credit de 10 miliarde de dolari pentru realizarea de proiecte în ţările Europei Centrale şi de Est, iar proiectele României sunt viabile şi pot obţine finanţarea necesară implementarii”

Constantin Niţă

Vizita lui Niță în China este prilejuită de conferinţa ministerială a miniştrilor Economiei şi Comerţului din China şi ţările Europei Centrale şi de Est.

Schimburile comerciale bilaterale dintre România şi China au totalizat 3,28 miliarde de dolari în 2013, potrivit Ministerului Economiei. În primele trei luni ale acestui an, schimburile comerciale au fost de 931 milioanede dolari, în creştere cu 23,5% faţă de perioada similară a anului precedent.

Anul trecut, exporturile către China au fost de sub 1 miliard de dolari, ceea ce face ca România să aibă cel mai mare deficit pe relația comercială cu China.

V.B.