13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 2:11
No menu items!

Senatorului John McCain îi este ”jenă” că SUA nu au ambasador la București

spot_img

România este singura ţară NATO în care nu exista un ambasador al Statelor Unite

John McCain

Senatorul american John McCain a declarat duminică, într-un interviu, că în problema ambasadorului SUA de la Bucureşti, care nu a fost desemnat până la această oră de oficialităţile americane, îi este „jenă”, precizând că se va rezolva această situaţie de reprezentare diplomatică.

McCain a fost întrebat, într-un interviu, care este situaţia cu ambasadorul SUA care trebuia desemnat pentru a reprezentat Statele Unite la Bucureşti.

„Cunoaştem problema şi vrem să o rezolvăm, credem că actualul şef al misiunii face o treabă extraordinară, suntem mândri de munca sa şi a echipei lui, dar vom aborda problema şi vom stabili care este cea mai bună opţiune. Sincer, ne este jenă”, a afirmat senatorul american. membru al Comisiei de politică externă a Senatul american, citat de Mediafax.

De asemenea, senatorul SUA Ron Johnson a afirmat că unul din motivele vizitei în România este acela de a avea „o prezenţă diplomatică puternică”, fapt pentru care se va pune accent asupra acestui lucru.

Și fostul ambasador al SUA în România, Mark Gitenstein, declara la începutul lunii martie că SUA vor numi un ambasador la Bucureşti în 2014.

Washingtonul a întârziat nominalizarea unui reprezentant diplomatic la Bucureşti aproape un an. S-a mai întâmplat o dată, în 1994, când a durat doi ani până când Bill Clinton a trimis un ambasador în România.

România este pe lista de aşteptare alături de state precum Bahamas, Bolivia, Costa Rica, Egipt şi Eritreea. În prezent reprezentanţa diplomatică a Statelor Unite la Bucureşti este condusă de Însărcinatul cu Afaceri Duane Butcher.

C.C.