9.7 C
București
marți, 15 octombrie 2024 - 7:05
No menu items!

Microsoft lansează serviciul de muzică pe internet, la concurență cu iTunes

spot_img

Microsoft va lansa, marţi, serviciul de muzică pe internet, care va fi disponibil începând din aceeaşi zi posesorilor de console Xbox şi de săptămâna viitoare utilizatorilor Windows 8, concurând cu nume consacrate precum iTunes, Amazon.com, Spotify sau Pandora, informează Mediafax, citând Bloomberg.

Utilizatorii Xbox Music vor putea asculta muzică gratuit în regim nelimitat pe computere şi tablete, serviciul fiind finanţat prin publicitate, a anunţat luni compania.

Pentru clienţii care doresc să acceseze serviciul de pe consola Xbox sau de pe telefoane mobile, serviciul costă 9,99 dolari pe lună, a declarat Scott Porter, unul dintre managerii proiectului.

Clienţii vor avea opţiunea să cumpere melodii şi albume, ascultarea de conţinut achiziţionat eliminând componenta de publicitate a serviciului.

De asemenea, pentru înlăturarea „reclamelor” utilizatorii de PC-uri şi tablete vor putea plăti abonamentul de 9,99 dolari.

Microsoft încearcă astfel să atragă clienţi de la magazinele media ale Apple şi Amazon.com, precum şi ascultători de la „posturi de radio” precum Spotify şi Pandora.

 Microsoft câştigă astfel un serviciu solid pe partea de muzică, de care au nevoie de câţiva ani, şi extinde brandul Xbox în zona de media şi divertisment. Un serviciu gratuit de ascultat muzică, cu reclame odată la 15 sau 20 de minute, ar putea fi foarte convingător. Ar putea exercita presiuni uriaşe asupra unor companii precum Spotify sau Pandora „, comentează pentru Bloomberg Michael Gartenberg, analist la compania de cercetare de piaţă Gartner.

Serviciul va fi disponibil şi printr-o aplicaţie pe noile smartphone-uri cu sistemul de operare Microsoft Windows Phone 8, aşteptate pe piaţă în luna noiembrie. Anul viitor vor fi lansate şi aplicaţii pentru Apple iOS şi Google Android.

Microsoft a extins deja serviciul Xbox Live prin includerea de conţinut TV şi sport.

Utilizatorii vor putea sincroniza playlist-urile şi preferinţele muzicale între device-uri – muzica de pe PC va fi disponibilă şi pe tableta sau smartphone-ul aceluiaşi client, prin intermediul serviciilor cloud.

Serviciul nu are încă o parte dintre funcţiile de social media regăsite la concurenţi precum Spotify, însă Microsoft promite să introducă anul viitor astfel de caracteristici.

Serviciul de muzică al Microsoft va oferi la nivel mondial un catalog cu 30 milioane de melodii.