16 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 15:01
No menu items!

Medic italian, despre unul dintre răniții de la Crevedia: „Infecţia pe care o are, o problemă sistemică”

spot_img

Doi răniţi în explozia de la Crevedia au fost transferați la Milano (Italia). Dr. Sergio Colombo, membru în conducerea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă Generală de la spitalul San Raffaele, a relatat pentru News.ro care este starea celor doi. Pacientul cu 45% suprafaţă corporală arsă, un bărbat de 48 de ani, este sedat şi intubat încă de când a ajuns în acest spital, iar recent i s-a făcut traheostomie şi urmează altă operaţie. Dr. Sergio Colombo afirmă că, pe lângă alte complicaţii pentru care primeşte tratament, pacientul este tratat şi pentru o infecţie a plăgilor şi că organismul său răspunde bine la antibioticele administrate.

Medicul a precizat şi care este starea pacientului internat iniţial la San Rafaelle şi transferat apoi la scurt timp în centrul destinat tratării pacienţilor cu arsuri de la Spitalul Niguarda din Milano. Starea acestuia este foarte gravă şi medicii de la Niguarda încearcă să ţină sub control răspândirea infecţiei de la nivelul rănilor, în organism.

„Cei doi pacienţi au ajuns săptămâna trecută, unul dintre ei era foarte grav, i-am acordat îngrijiri în prima oră, apoi l-am transferat spre alt spital de referinţă pentru pacienţii arşi, de aici, din Milano.
 
Celălalt pacient încă este aici, în terapie intensivă, a fost mai puţin critic în ceea ce priveşte suprafaţa arsă, dar, ca fiecare pacient care ajunge în terapie intensivă, dezvoltă complicaţii care pot fi tratate doar în terapie intensivă. Acum este stabil, este îngrijit de chirurgii noştri, are nevoie să fie tratat pentru problemele respiratorii şi cardio-circulatorii, dar şi pentru problemele legate de o infecţie.
 
Cred că-l putem transfera de îndată ce avem un pat nou în terapie intensivă sau trebuie să aşteptăm să-l transferăm pe secţie, de îndată ce el se va simţi mai bine”, a explicat medicul pentru News.ro.
 
R. Dan