15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:17
No menu items!

Marea Britanie, UE şi SUA vor documenta crimele de război din Ucraina

spot_img

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a anunţat lansarea unui nou grup comun, alcătuit din Marea Britanie, Uniunea Europeană şi SUA, cu scopul de a sprijini eforturile Procuraturii Generale a Ucrainei de documentare a crimelor de război şi a altor atrocităţi comise în Ucraina, relatează CNN.

Noul mecanism, numit Grupul consultativ privind crimele de atrocitate (Atrocity Crimes Advisory Group-ACA), va ”oferi consiliere strategică şi asistenţă operaţională unităţilor privind crimele de război ale Procuraturii Generale a Ucrainei, autoritatea legal constituită responsabilă de urmărirea penală a crimelor de război şi a altor atrocităţi din Ucraina”, a declarat Antony Blinken.

El a subliniat că, deşi Statele Unite şi partenerii săi ”susţin o serie de eforturi internaţionale în vederea tragerii la răspundere în contextul atrocităţilor”, Procuratura Generală ucraineană este cea care va juca un rol ”crucial” şi se va asigura că ”responsabilii de crime de război şi alte atrocităţi sunt traşi la răspundere”.

Oficial american a adăugat că ”ACA va menţine legătura cu Departamentul de Justiţie în timp urmăreşte vinovaţii în instanţele din SUA”.

Pe lângă eficientizarea eforturilor, ACA va aloca fonduri extinse echipei de procurori internaţionali şi altor experţi în crime de război care sunt desfăşuraţi în regiune la momentul actual, a mai spus Blinken.

La începutul acestei săptămâni, un militar rus în vârstă de 21 de ani a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui civil neînarmat, reprezentând primul proces cu privire la crime de război al Ucrainei de la începutul invaziei Rusiei în luna februarie.

                                                                                                                    Adina Silav