10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 3:20
No menu items!

Marea Britanie: Mai multe persoane și-au pierdut viaţa în noaptea de Sf. Valentin din cauza furtunii

spot_img

 sf valentin

Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în Marea Britanie în noaptea Sfântului Valentin din cauza unei furtuni puternice, informează dailymail.co.uk.

Un pensionar a decedat în timp ce lua masa alături de soţia lui. Cei doi se aflau într-o croazieră pe Canalul Mânecii în momentul în care un val uriaş a spart geamul vasului şi l-a ucis pe bărbat, potrivit dailymail.co.uk.

De asemenea, o mamă a trei copii a murit în centrul Londrei după ce o parte a unei clădiri care s-a prăbuşit a căzut pe autoturismul pe care ea îl conducea.

O altă victimă a fost Sophie Williams, însărcinată în luna a noua. Ea a murit într-un accident de maşină cauzat de condiţile meteo nefavorabile, lângă Tredegar, Ţara Galilor.

O tânără de 20 de ani, Sophie, şi ea însărcinată, a murit în timp ce se afla cu logodnicul ei, Ben Morgan, într-un accident de maşină produs tot în Ţara Galilor. Ben Morgan se afla la volanul mașinii după ce amândoi fuseseră la o cină de Sfântul Valentin în momentul în care un autoturism din direcţia opusă a intrat în ei. „Impactul a fost în totalitate pe partea lui Sophie. Eram logodiţi şi plănuiam să ne căsătorim după ce se năştea copilul. Ne decisesem deja asupra numelui Kayleigh. Am pierdut tot ce iubeam”, a declarat acesta. „Încă nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Cu o zi înainte râdeam şi eram entuziasmaţi de copilul care se va naşte”, a mai spus el.

C.A.