19.6 C
București
joi, 16 mai 2024 - 16:47
No menu items!

Lufthansa nu mai face grevă un an de acum încolo. Piloții au primit 980 de euro mărire de salariu

spot_img

Angajații Lufthansa au semnat un acord cu conducerea companiei prin care se angajează să nu mai facă grevă cel puțin un an de acum încolo, după majorările salariale aplicate piloților.

Conform Reuters, acordul prevede o creștere de 980 la salariu și va fi aplicat, în primă fază, până în iunie 2023. Acordul inițial era încheiat pentru o creștere a salariului lunar de bază în două etape, cu câte 490 de euro fiecare, cu efect retroactiv de la 1 august 2022 şi de la 1 aprilie 2023.

”Contractele colective sunt încă deschise, dar punctele de negociat pot fi acum discutate într-un cadru confidenţial”, a declarat Matthias Baier, purtătorul de cuvânt al sindicatului, într-un comunicat.

Piloții companiei germane au paralizat sute de curse de pe zeci de aeroporturi din întreaga lume în urmă cu 10 zile, când au făcut grevă.

E. Stan