10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 11:14
No menu items!

Lovitură uriașă pentru Kovesi. Dosarul „unității de elită” în cazul Mihaielei Moraru Iorga, anulat de Înalta Curte

spot_img

Laura Codruța Kovesi primește încă o lovitură uriașă de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Luni, magistrații ÎCCJ au declarat NUL rechizitoriul „unității de elită”  DNA Ploiești, în dosarul în care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă în judecată sub acuzațiile de favorizarea făptuitorului și fals intelectual în formă continuată. De asemenea, judecătorii au declarat nule toate probele administrate de DNA Ploiești, toate actele de urmărire penală făcute de procurorii coordonați de Lucian Onea, toate actele procesuale și procedurale. 

Urmarea: dosarul se va reîntoarce la DNA Ploiești pentru refacerea urmării penale. 

Iată minuta ÎCCJ: 

Admite, în parte, cererile și excepțiile de cameră preliminară formulate de inculpata Moraru Iorga Mihaiela și, în consecință: Constată nulitatea rechizitoriului din 05.02.2018 emis în dosarul nr. 157/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, nulitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul menţionat, precum şi a actelor procesuale şi procedurale subsecvente. Exclude toate probele administrate în cursul urmăririi penale, inclusiv declaraţia de martor a inculpatei Moraru Iorga Mihaiela. În baza art. 346 alin.3 lit. b din Codul de procedură penală, restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Copia încheierii motivate se comunică Parchetului şi inculpatei, în conformitate cu dispozițiile art. 346 alin.4/2 din Codul de procedură penală. Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare, conform art.347 alin.1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în Camera de consiliu, azi,18.06.2018.”

Pe 8 februarie, Sursa Zilei remarca o fractură de logică în dosarul instrumentat de DNA Ploiești pe Mihaiela Moraru Iorga. Procurorul își susținea argumentația contrar unei logici de bun-simț arătând că aceasta a făcut rău unei persoane și a și ajutat-o în același timp. 

În paralel, Mihaiela Moraru Iorga a câștigat pe fond și procesul deschis, la Curtea de Apel București, în cazul revocării sale abuzive din DNA, după cum constatau chiar judecătorii. Concluziile desprinse din documentele din dosar: revocarea din DNA a procurorului Mihaiela Moraru Iorga a reprezentat, de fapt, o “execuție”, bazată pe un lanț de minciuni. Chiar dacă fundamentul a fost un raport – realizat parcă după dictare și neasumat, prin semnătură, de procurorul DNA care l-a redactat -, conținutul acestuia și ordinele care l-au urmat au fost avizate atât de procurorul general al României, Augustin Lazăr, cât și de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).  Fără nicio verificare, fără ca Mihaiela Moraru Iorga să fie ascultată, fără să i se dea posibilitatea să se apere. Totul pentru a satisface dorința de răzbunare a șefei DNA, pe care – cu doar trei zile înainte – Moraru Iorga o reclamase la Inspecția Judiciară pentru ancheta abuzivă dictată în interiorul Direcției după publicarea deja celebrei înregistrări a ședinței operative în care Kovesi cerea “decaparea” până la premier.

CITEȘTE ȘILOVITURĂ PENTRU KOVESI. CERCETAREA DISCIPLINARĂ A MIHAIELEI IORGA MORARU, RESPINSĂ. INSPECȚIA JUDICIARĂ: NU A COMIS NICIUN FEL DE ABATERI

CITEȘTE ȘIPROCURORUL MIHAIELA IORGA MORGA DENUNȚĂ PRACTICILE LAUREI KOVESI. IMIXTIUNE, AMENINȚĂRI, DOSARE CLASATE

Raluca Dan