14.8 C
București
joi, 9 mai 2024 - 1:24
No menu items!

Londra: Regele Charles III are cancer și a început un tratament

spot_img

Regele Marii Britanii Charles III a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunțat luni Palatul Buckingham, citat de BBC.

Tipul de cancer nu a fost dezvăluit, dar nu este vorba de cancer de prostată. Acest diagnostic a fost dat în timpul tratamentului său recent pentru prostată mărită.

Regele a început luni „tratamentele regulate”.

Palatul Buckingham spune că regele „rămâne pe deplin pozitiv în ceea ce privește tratamentul său și așteaptă cu nerăbdare să revină cât mai curând posibil la îndatoririle publice depline”.

Regele Charles își va amâna angajamentele publice și se așteapră ca alți membri de rang înalt ai familiei regale să ajute pentru a-l înlocui în timpul tratamentului său.

Nu au fost comunicate alte detalii privind stadiul cancerului sau un prognostic medical.

Regele, în vârstă de 75 de ani, s-a întors la Londra de la Sandringham, în Norfolk, luni dimineață, iar palatul spune că a început tratamentul în regim ambulatoriu.

Deși își va anula evenimentele publice, regele își va continua rolul constituțional de șef de stat, inclusiv semnarea de acte și întâlnirile private.

T. S.