10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 4:24
No menu items!

Liviu Dragnea, mesaj de după gratii.”România, de dragul tău, am sacrificat tot!”

spot_img

Liviu Dragnea a transmis în această seară primul mesaj pe Facebook de la încarcerarea sa, din luna mai.

Fostul președinte PSD a ținut să le scrie românilor de Ziua Națională, spunând că pentru ei și pentru țară a sacrificat tot.

Iată mesjul integral postat de Liviu Dragnea pe Facebook, duminică, 1 Decembrie:

”La mulți ani, România!

Țara mea dragă,

Ți-am respectat cu sfințenie toate tradițiile, te-am sărbătorit cu fiecare ocazie, te-am purtat în suflet și în piept oriunde în lume, m-am mândrit cu tine peste tot și ți-am dedicat ție întreaga mea viață.

De dragul tău am sacrificat tot și am făcut ce am știut mai bine să te ajut să crești mare, să fii bogată și puternică.

Am renunțat la multe momente alături de familia mea, am ratat multe evenimente din viața copiilor mei, mi-am asumat în cele din urmă chiar și renunțarea la libertate, de dragul tău!

Mi-am dorit să te văd puternică, să văd cum copiii României mănâncă mâncare românească, sănătoasă și naturală, nu alimentele pline de chimicale refuzate de alții.

Mi-am dorit să văd cum bătrânii tăi își recapătă demnitatea, cum în tinerii tăi reînvie speranța unui viitor mai bun, aici!

Mi-am dorit să ne păstram pădurile acolo unde le e locul și nu în buzunarele exportatorilor străini de cherestea.

Mi-am dorit să văd câmpurile din România pline de grâne și economia românească cum crește, mi-am dorit să le arăți tuturor celor care se îndoiesc de tine că tu poți!

Tu poți fi tot ceea ce nu te-au lăsat niciodată să devii, tu poți fi tot ceea ce visează copiii români că ai putea fi!

Eu încă îți doresc toate acestea și încă cred în tine.

Indiferent prin câte greutăți trebuie să trec, indiferent cât mă vor chinui ca să mă dezic de tine, eu nu voi renunța niciodată să te iubesc și să cred în tine!

La mulți ani, România!”, scrie Liviu Dragnea.