9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 7:41
No menu items!

Litoralul românesc a devenit mai scump decât cel spaniol şi cel turcesc, într-o analiză a ”coșului turistic”

spot_img

Cea mai ieftină destinație este Sunny Beach, în Bulgaria

litoral-pentru-toti

Litoralul românesc a devenit în 2014 mai scump decât cel spaniol sau turcesc, după ce cu doi ani în urmă era devansat doar de cel bulgăresc într-un top al celor mai ieftine litoraluri, potrivit unui studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

”Creşterea taxelor, a preţului combustibilului, gazelor şi energiei, dar şi lipsa măsurilor de susţinere a turismului au făcut ca în România valoarea coşului de vacanţă să crească. România este o destinaţie turistică de litoral cu preţuri medii de vacanţă, aflată într-un top al celor mai ieftine destinaţii de acest fel din Europa pe locul patru, în urma competitorilor Bulgaria, Spania şi Turcia, dar înaintea Greciei, Croaţiei şi Franţei”, se arată într-un comunicat al FPTR.

Studiul analizează costurile coşurilor de vacanţă din mai multe destinaţii de vară și pornește de la un studiu efectuat de Post Office Travel Money, care ignorase litoralul românesc.

Coșul include următoarele produse: o masă pentru doi adulţi (3 feluri de mâcare și o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de țigări Marlboro Lights, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1,5 l, o ceaşcă de cafea servită la o cafenea, o sticlă de Coca-Cola și o cremă de protecţie solară cu factor 15.

Top destinații în funcție de coșului de vacanță, prețuri în €

1          Bulgaria    Sunny Beach             38,46

2          Spania      Costa del Sol    39,14

3          Turcia       Marmaris          40,87

4          Romania   Neptun          41,31

5          Grecia        Corfu   48,37

6          Croația       Kvarner         62,78

7          Franta        Nice      63,97

8          Egipt          Sharm el‑Sheikh           72,42

9          Italia          Sorrento             80,89

România a coborât cu două poziţii în clasament, faţă de 2012, când ocupa locul doi.

”În aceste condiţii, România, ca destinaţie turistică poate fi considerată în continuare un chilipir pentru turiştii străini, unde aceleaşi produse costă 41,31 de euro, însemnând o economie de 7,06 euro faţă de următoarea clasată, Grecia. Ţinând cont de aceste aspecte, putem spune că nu preţurile sunt cele care împiedică turiştii străini să vină în România, ci faptul că nu se ştie că ţara noastră este o destinaţie ieftină de petrecere a concediilor”

FPTR

Cei 1,71 milioane de turiştri străini care au vizitat anul trecut România, majoritatea în interes de afaceri, au cheltuit 4,79 miliarde lei (1,08 mld.euro), cea mai mare pondere fiind deţinută de sumele alocate pentru cazare, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

V.B.