15.9 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 20:20
No menu items!

Liderii lumii reacționează după atacul asupra Ucrainei. Șeful ONU îi cere lui Vladimir Putin să oprească războiul

spot_img

„Războiul” declanşat de Rusia în Ucraina, care „nu are niciun sens”, „trebuie să înceteze acum”, a cerut secretarul general al ONU, Antonio Guterres, după o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate, relatează AFP, conform AGERPRES.

Preşedinte Putin, în numele umanităţii, retrageţi-vă trupele în Rusia!”, a spus şeful ONU, vizibil emoţionat de anunţul privind o operaţiune militară rusă în Ucraina în mijlocul unei sesiuni de urgenţă a Consiliului de Securitate.

„Este cel mai trist moment din mandatul meu de secretar general al Naţiunilor Unite”, a adăugat el. „În numele umanităţii, nu permiteţi declanşarea în Europa a ceea ce ar putea fi cel mai mare război de la începutul secolului„, a insistat Antonio Guterres.

În opinia sa, conflictul ar putea avea consecinţe „devastatoare pentru Ucraina, pentru Rusia”, şi imprevizibile pentru economia mondială deja puternic lovită de pandemia de COVID-19.

În cazul în care conflictul „conduce la un război generalizat, este dificil de prevăzut cât de dramatic va fi, în privinţa numărului de persoane care ar muri, a numărului de persoane strămutate, a numărului de persoane care ar pierde speranţa în viitor”, a mai afirmat secretarul general al ONU.

Șefa Comisiei Europene: „Vom trage Kremlinul la răspundere”

Uniunea Europeană va trage la răspundere Moscova pentru atacul „nejustificat” asupra Ucrainei, a declarat joi şefa executivului blocului comunitar, Ursula von der Leyen, după ce Kremlinul a anunţat o operaţiune militară pentru a-i apăra pe separatiştii din estul Ucrainei, potrivit Reuters, citată de AGERPRES.

„În aceste ore sumbre, gândurile noastre sunt cu Ucraina, cu femeile, bărbaţii şi copiii nevinovaţi care se confruntă cu acest atac neprovocat şi le este frică pentru viaţa lor”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj postat pe Twitter.

„Vom trage Kremlinul la răspundere”, a avertizat şefa Comisiei Europene în acelaşi mesaj.

Liderii UE urmează să se întrunească într-un summit de urgenţă în cursul zilei de joi, la Bruxelles, după ce o primă serie de sancţiuni europene împotriva Rusiei a intrat în vigoare miercuri.

Boris Johnson, îngrozit de evenimentele oribile din Ucraina

Premierul Marii Britanii Boris Johnson s-a declarat „îngrozit de evenimentele oribile din Ucraina” şi de faptul că preşedintele rus Vladimir Putin „a ales calea vărsării de sânge şi a distrugerii lansând acest atac neprovocat”.

El a adăugat că a vorbit cu preşedintele Ucrainei despre modul de răspuns şi promite acţiuni decisive din partea Regatului Unit şi a aliaţilor.

Olaf Scholz: „Operaţiunea militară rusă, o încălcare zdrobitoare a dreptului internaţional

Cancelarul german Olaf Scholz a descris operaţiunea militară rusă lansată joi dimineaţă în Ucraina drept o „încălcare zdrobitoare” a dreptului internaţional, vorbind despre o „zi întunecată” pentru întreaga Europă.

Germania condamnă în cei mai fermi termeni posibil acest act fără scrupule al preşedintelui (Vladimir) Putin, solidaritatea noastră se îndreaptă către Ucraina şi poporul acesteia”, a adăugat Scholz într-un comunicat.

Raluca Dan