13.1 C
București
joi, 28 martie 2024 - 22:33
No menu items!

Liberalul Gheorghe Flutur a câștigat a treia oară Consiliul Județean Suceava

spot_img

Liderul judeţean al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a câştigat al treilea mandat la conducerea Consiliului Judeţean (CJ), cu 41,53%, respectiv 106.778 din voturile alegătorilor, potrivit numărătorii paralele finalizate de liberalii suceveni și transmise de Agerpres.

Pe locul doi s-a situat candidatul PSD, fostul prefect de Suceava Mirela Adomnicăi, cu 31,82% din opţiunile electoratului, adică 81.794 voturi, urmată de Bogdan Codreanu de la PMP, cu 9,57%, respectiv 28.002 voturi.

Potrivit liberalilor, PNL va avea majoritate în CJ Suceava cu 18 consilieri plus votul preşedintelui Gheorghe Flutur, urmat de PSD cu 14, şi PMP cu patru.

Preşedintele ales al CJ Suceava a declarat, luni, că rezultatele alegerilor din judeţ confirmă că PNL Suceava este o organizaţie liberală puternică.

„Am câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, avem majoritatea în Consiliul Judeţean şi avem 52 de primării. (…) Votul, din punctul nostru de vedere, este o notă bună pentru ceea ce am făcut şi înseamnă în acelaşi timp mari aşteptări pentru ceea ce urmează să facem.Va fi un mandat cu multe investiţii în judeţul Suceava, realizabile prin colaborare cu toţi primarii din judeţ şi cu sprijinul Guvernului liberal”, a spus Flutur, adăugând că majoritatea municipiilor şi oraşelor mari au fost câştigate de candidaţii PNL.

El a mulţumit sucevenilor pentru încrederea acordată organizaţiei PNL Suceava.

„Pentru rezultatele obţinute mulţumesc tuturor sucevenilor care au avut şi continuă să aibă încredere în capacitatea noastră de a dezvolta judeţul Suceava, pentru creşterea considerabilă a nivelului trai al sucevenilor”, a spus Flutur.