9.5 C
București
marți, 19 octombrie 2021 - 0:12

Legea grațierii a fost respinsă de Senat

spot_img

Legea grațierii a fost respinsă de Senat
foto: olteniapress.ro

Senatul a respins miercuri, proiectul legislativ care propune graţierea celor care sunt condamnaţi la maximum 6 ani de închisoare pentru anumite infracţiuni.

Proiectul va fi trimis la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Inițiatorii proiectului sunt deputaţii  Nicolae Păun, de la Partida Romilor  şi Mădălin Voicu, de la PSD.

Potrivit proiectului, pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate.

Pedepsele cu închisoarea cuprinse între 6 şi 8 ani se graţiază cu o treime, iar pedepsele cu închisoarea între 8 şi 10 ani  cu o cincime.

Lucian Mera