10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 4:16
No menu items!

Lavrov nu mai poate ajunge la Belgrad. Trei vecini ai Serbiei și-au închis spațiul aerian pentru avionul lui

spot_img

Vizita pe care ministrul rus de Externe Serghei Lavrov ar fi trebuit să o facă luni şi marţi în Serbia a fost anulată, după ce trei dintre vecinii sârbilor, Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru, și-au închis spațiul aerian pentru avionul acestuia, scrie BBC.

Ministerul de Externe al Rusiei a confirmat anularea zborului.

Interdicţia cu privire la folosirea spaţiului aerian este o consecinţă a ofensivei militare a Rusiei în Ucraina.

La fel ca multe alte țări europene, Serbia se bazează foarte mult pe gazul rusesc.  Președintele rus Vladimir Putin și omologul său sârb Aleksandar Vucic au convenit luna trecută că Rusia va continua să furnizeze gaze naturale Serbiei, în timp ce alte țări au fost izolate pentru că au refuzat să plătească gazul rusesc în ruble.

În Serbia, Lavrov urma să aibă discuții cu președintele Aleksandar Vucic.

                                                                                                                    Adina Silav