Lavrov: Acordul cu Iranul face ca scutul antirachetă din Europa să nu mai aibă sens

Serghei Lavrov1

Șeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat luni în cadrul unui forum mediatic ruso-italian care are loc la Roma, că aplicarea acordului obţinut în dosarul nuclear iranian va elimina necesitatea amplasării unui scut antirachetă în Europa, relatează RIA Novosti.

„În cazul realizării înţelegerilor cu Iranul, motivul invocat pentru justificarea punerii în funcţiune a unui sistem de apărare antirachetă în Europa va înceta să mai existe”, a precizat Lavrovpotrivit sursei citate.

Statele Unite au început să instaleze pe continent un sistem de apărare antirachetă format din radare de alertă de înaltă frecvenţă şi rachete interceptoare care vor fi amplasate la sol şi pe mare. Menirea acestui sistem este protejarea Statelor Unite şi a aliaţilor europeni de atacuri balistice şi nucleare ce vin din partea unor ţări precum Coreea de Nord sau Iranul, susțin oficiali americani.

Marile puteri şi Iranul au încheiat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Geneva, un prim acord istoric în vederea împiedicării extinderii programului nuclear iranian.

C.A.

NICIUN COMENTARIU