22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:43
No menu items!

Joe Biden a anunțat că intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat de președinte al SUA în 2024

spot_img

Preşedintele american Joe Biden, care împlineşte 80 de ani în noiembrie, a declarat vineri că intenţionează să candideze pentru al doilea mandat în 2024, precizând că nu a luat încă o decizie oficială, transmite AFP.

Întrebat de canalul MSNBC, liderul democrat de la Casa Albă a răspuns că dacă nu s-a hotărât imediat este pentru că, de îndată ce ar face anunţul, „se activează o serie întreagă de reguli” şi „va trebui să mă comport ca un candidat”. „Nu am luat încă decizia oficial, dar aceasta este intenţia mea, intenţia mea de a candida din nou şi avem timp să luăm această decizie”, a spus el.

Întrebat dacă soţia sa, Jill, este de acord cu o nouă candidatură a sa, Joe Biden a dat de înţeles că da.”Soţia mea crede că facem ceva foarte important şi că nu ar trebui să renunţ”, a afirmat el după o pauză, scrie Agerpres.

Cel mai în vârstă preşedinte ales vreodată în Statele Unite, Joe Biden va aniversa 80 de ani pe 20 noiembrie. El ar urma să aibă 82 de ani la începutul unui posibil al doilea mandat.

Preşedintele Biden şi partidul său se pregătesc să treacă testul alegerilor parlamentare de la jumătatea mandatului, care au loc pe 8 noiembrie, o etapă în mod tradiţional dificilă pentru preşedintele în exerciţiu.

                                                                                                                 Adina Silav