11 C
București
luni, 8 martie 2021 - 16:48

Italia: Carabinierii au arestat un român acuzat de trafic cu clandestini

 

carabinieri

Un român în vîrstă de 29 de ani, acuzat de trafic cu fiinţe umane a fost arestat lunea trecută la Milano de către carabinieri pe baza unui mandat de arestare european, emis de autorităţile din Germania, a precizat joi cotidianul Corriere della Sera.

Cetăţeanul roman,Petrică Daniel D a fost arestat într-un “phone center” din Milano, care, potrivit opiniei reprezentanților organelor de poliţie italiene, constituia “baza operaţională” a organizaţiei.

Românul se ocupa cu traficul clandestinilor din Orientul Mijlociu, cărora le facilita intrarea în Italia, de unde ulterior erau trimiși în alte ţări din Uniunea Europeană, mai ales în Germania şi în ţările scandinave.

Clandestinii erau în mare parte iranieni şi irakieni și veneau din Grecia în Italia, unde le era indicat să solicite azil politic, pentru a putea circula în mod liber pe teritoriul Italiei. Fiecare imigrat ajutat plătea românului suma de 9.700 de euro.