9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 8:37
No menu items!

Israelul va permite intrarea în Gaza a două cisterne de combustibili pe zi. Situația umanitară e disperată

spot_img

Israelul va permite aprovizionarea Fâșiei Gaza cu câte două camioane de combustibili pe zi, care vor fi folosiți pentru nevoile populației civile, prin intermediul agențiilor ONU, potrivit agenției Reuters și unor publicații locale.

Această promisiune vine ca urmare a unei solicitări directe a SUA, care a fost aprobată de cabinetul de război al Israelului. Acest pas va da Israelului ”spațiu de manevră diplomatică”, în timp ce își conduce operațiunile militare împotriva organizației islamiste Hamas.

Sursele citate mai afirmă că Israelul va urmări transporturile de combustibili, pentru a se asigura că nu vor ajunge la Hamas – o îngrijorare care a blocat până în prezent orice livrare.

Aceste cantități vor asigura un sprijin minim pentru sistemele de apă și canalizare, astfel încât să se evite declanșarea unor epidemii. BBC citează agențiile ONU care au raportat că există scurgeri pe străzi, pentru că pompele de canalizare nu funcționează din cauza lipsei de curent electric.

Un oficial israelian a declarat că aceste camioane vor trece din Egipt prin punctul de frontieră Rafah și vor ajunge la civilii din sudul Fâșiei Gaza prin intermediul ONU.

ONU a transmis că este nevoie de 160.000 de litri de combustibil zilnic pentru operațiuni umanitare de bază. Curentul electric este necesar și pentru desalinizarea apei. Un oficial ONU a afirmat că Israelul folosește apa ca ”o armă de război” în Gaza, prin limitarea resurselor energetice necesare pentru obținerea apei potabile.

Agenția ONU pentru refugiați a anunțat că aproximativ 70% din populația Fâșiei Gaza bea apă sărată sau contaminată. ”Cuplat cu relocările masive prin care au trecut mii de oamni în ultimele zile, acesta este scenariul perfect pentru o epidemie care îi va pedepsi doar pe cei nevinovați,, din nou”, se afirmă în comunicatul agenției ONU.

Generalul Herzi Halevi, șeful Statului Major israelian, a anunţat vineri extinderea operaţiunilor militare în Fâşia Gaza către alte zone, după ce obiectivul de ”destructurare a sistemului militar” din nordul Fâşiei Gaza este aproape de a fi atins.

Autoritatea Palestiniană, care guvernează Cisiordania, a estimat că aproximativ 800.000 de persoane se află în continuare în nordul Fâşiei Gaza, la aproape şase săptămâni de la declanşarea războiului. Estimarea se bazează parţial pe date de la companiile de telecomunicaţii, având ca referinţă ziua de 11 noiembrie. Dacă această cifră este exactă, înseamnă că numai o treime din populaţia iniţială a părăsit zona după 7 octombrie, adică 400.000 de persoane.

V. B.