14.8 C
București
joi, 9 mai 2024 - 20:33
No menu items!

IPJ Braşov: Verificări la nivelul instituției, după imaginile apărute pe Tik Tok, cu un bărbat care conducea o mașină a poliției

spot_img

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov a anunţat, sâmbătă, că la nivelul instituţiei se fac verificări, după ce pe Tik Tok au apărut imagini cu o autospecială a Poliţiei la volanul căreia se află un şofer care nu este poliţist.

Primele investigații arată că maşina din imagini este utilizată de poliţia staţiunii Predeal, iar bărbatul care conduce maşina poliţiei este celebru pe Tik Tok pentru filme în care ascultă manele sau numără sute de lei.

În imaginile postate pe Tik Tok se vede cum bărbatul, care are numeroase postări pe reţeaua socială, în care ascultă manele, se află la volanul unei maşini de poliţie, şi, uitându-se în camera de filmat spune:„Băi băieţi, daţi şi voi muzica aia mai încet şi vă rog io frumos, să nu mai fie nevoie să mai bin a doua oarp aici”. Cel care filmează răspunde: „Bine şefu, scuze de deranj!”.

Acelaşi bărbat mai apare pe Tik Tok în filme în care numără zeci de bancnote de 500 de lei, sau în care ascultă manele.

Clipul a fost şters de pe contul bărbatului.

„Urmare a apariţiei în mediul online a unor imagini în care apare un bărbat la volanul unei autospeciale de poliţie, aceasta neavând calitatea de poliţist, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov este abilitat să comunice următoarele: În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov s-a stabilit faptul că autospeciala de poliţie aparţine Poliţiei Staţiunii Predeal, iar videoclipul a fost realizat în seara de 19.01.2022. Urmare a celor constatate, la nivelul instituţiei au fost demarate verificări interne, în vederea stabilirii şi clarificării stării de fapt”, informează, sâmbătă, IPJ Braşov

Oficialii instituţiei menţionează că la finalizarea acestor verificări, vor fi dispuse măsuri legale