15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:55
No menu items!

Învățătorii pot verifica gratuit, la o clinică privată, dacă au imunitate la COVID-19. Procedura

spot_img

Cadrele didactice din învăţământul primar se pot testa gratuit, începând de marţi, pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, în peste 140 de centre de recoltare MedLife din ţară, potrivit unui comunicat al companiei private. Învăţătorii se pot testa în intervalul 1 – 14 septembrie 2020.

„Demersul iniţiat de Sistemul Medical MedLife îşi propune să măsoare gradul de imunizare a cadrelor didactice din ciclul primar, învăţătorii, venind în completarea măsurilor luate de autorităţi pentru a mări gradul de siguranţă în şcoli, odată cu reînceperea cursurilor”, precizează reprezentanţii companiei.

Astfel, cei interesaţi:

  • completează un formular pe site-ul companiei,
  • se prezintă în cel mai apropiat centru de recoltare MedLife,
  • semnează o declaraţie pe proprie răspundere la momentul prezentării în punctul de recoltare care să ateste faptul că face parte din grupul ţintă,
  • i se recoltează sânge.

Rezultatele sunt confidenţiale, putând fi accesate într-un interval de 3 zile lucrătoare pe site-ul clinicii.

În cazul în care sunt identificate mai mult de trei cadre didactice care au trecut prin boală în cadrul aceleaşi instituţii, Sistemul Medical MedLife pune la dispoziţie şi teste RT- PCR în vederea diagnosticării, astfel încât să poată fi izolat din timp un posibil focar.

Un rezultat pozitiv la testele de anticorpi IgG confirmă că persoana testată a intrat în contact cu virusul SARS-CoV-2, fără a se impune, însă, carantina, izolarea sau întreruperea activităţii la locul de muncă.

Un rezultat negativ arată fie că persoana testată nu a fost purtător al virusului în trecut, fie că perioada de timp de la infectare este încă insuficientă pentru dezvoltarea anticorpilor.