15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:24
No menu items!

Instanța supremă confirmă redeschiderea dosarului privind privatizarea Tel Drum

spot_img

Magistraţii ÎCCJ au decis, luni, redeschiderea unui dosar Tel Drum, în care este vizat şi liderul PSD, Liviu Dragnea, ancheta urmând a fi derulată in rem pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Decizia instanţei este definitivă.

Instanţa a decis şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale rezoluţiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a activelor unei societăţi. „Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă în dosarul Direcţiei Naţională Anticorupţie numai in rem şi numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se arată în minuta magistraţilor de la instanţa supremă.

Ancheta în acest dosar a fost iniţial închisă în 2013, însă procurorii DNA au cerut redeschiderea urmăririi penale, motivând că că la momentul anchetei, probele nu au fost administrate în mod corespunzător şi acum deţin probe noi.

Această cauză vizează privatizarea Tel Drum, precum şi reabilitarea unor drumuri judeţene. În dosar mai sunt vizaţi Victor Piperea, Ion Mirancea, Mugur Bătăuş, Victoriţa Păscuţu, Gheorghe Giui şi omul de afaceri Marius Fişcuci (fost patron al Tel Drum).