20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:50
No menu items!

Inspecția Judiciară, nou control la DNA

spot_img

Inspecţia Judiciară (IJ) efectuează, începând de luni, un nou control tematic la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). 

„Începând de azi (luni – n.r.), Inspecţia Judiciară efectuează un control tematic la Structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Controlul tematic a fost dispus prin Ordinul inspectorului şef nr. 37/2018, având la bază Hotărârea nr. 686 din 31 octombrie 2017 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Raportului Inspecţiei Judiciare nr. 5.115/IJ/982/DIP/2017 privind eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente, de către conducerea structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestei direcţii”, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Potrivit acestuia, controlul vizează primirea, înregistrarea şi circuitul lucrărilor având ca obiect achitările definitive înregistrate în perioada 2016 – semestrul I 2017, evidenţa acestor activităţi, verificarea îndeplinirii obiectivelor înscrise în programele de activitate vizând perioada 2016 – semestrul I 2017 referitoare la situaţia achitărilor definitive înregistrate, verificarea situaţiei achitărilor definitive înregistrate în perioada 2016 – semestrul I 2017 la nivelul Secţiei judiciare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie; identificarea în fiecare caz a datei sesizării primei instanţe şi a momentului pronunţării soluţiei definitive, informările privind hotărârile definitive de achitare, întocmite în temeiul Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind hotărârile definitive de achitare şi restituire, pronunţate de instanţe şi măsurile dispuse de procurorii cu funcţii de conducere pentru organizarea activităţii privind achitările definitive înregistrate în perioada 2016 – semestrul I 2017.  

R.D.