duminică, 24 ianuarie 2021 - 1:03

Insecticidul DDT ar putea fi un factor de risc pentru boala Alzheimer

Vaccinul anti-COVID are o singură contraindicație categorică. Ce spun specialiștii

Medicul Virgil Musta susține că vaccinul împotriva Covid-19 poate fi făcut de majoritatea persoanelor, dar serul nu este recomandat persoanelor cu reacţie alergică severă...

Avalanșă în Bucegi. Două tinere, prinse sub zăpadă

Două tinere au fost surprinse de avalanșă, sâmbătă, în masivul Bucegi, sub vârful Țigănești. Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu a anunţat, sâmbătă, la Antena...

Noi reguli pentru români la intrarea în Franța, Belgia și SUA

Atât statele europene, cât și SUA impun, pe rând, noi reguli la intrarea pe teritoriul lor. Unele dintre acestea sunt valabile începând de mâine...

Ion Cristoiu: Peste tot în Europa, “Winter Is Coming”. La noi, “Suflă vânt de primăvară”

Jurnalistul Ion Cristoiu este de părere că relaxarea restricţiilor din România privind pandemia, în timp ce în Occident se întâmplă tocmai inves, vine pe...

teste laborator

Insecticidul DDT, interzis în Statele Unite din 1972, care rezistă mult timp în mediul înconjurător și în organismul uman, ar putea crește riscul de a dezvolta boala Alzheimer, arată un studiu american publicat luni în ediția online a Jurnalului Asociației Medicale Americane (JAMA) și preluat de AFP.

Conținutul de DDE — componentă activă ce rămâne după metabolizarea de către corp a DDT-ului — a fost de aproape patru ori mai mare în sângele persoanelor care sufereau de Alzheimer decât în cel al celor sănătoase din grupul martor.

Cercetătorii au studiat 86 de pacienți de peste 60 de ani, bolnavi de Alzheimer, și 79 de persoane sănătoase.

„Amploarea efectelor DDT-ului este destul de mare în comparație cu factorul genetic, cel mai frecvent element care predispune la Alzheimer”, arată Allan Levey, director al Centrului de cercetări asupra bolii Alzheimer de la Universitatea Emory (Georgia, sud-est), unul dintre principalii autori ai studiului.

Pacienții care au participat la studiu și care aveau această mutație, precum și concentrații ridicate de DDE în sânge, prezentau simptome mai pronunțate de Alzheimer.

Studiul arată că DDE ar putea contribui direct la formarea plăcilor de beta amiloide, afirmă Jason Richardson, profesor de medicină a mediului la Universitatea Rutgers (New Jersey, nord-est), autorul principal.

Oamenii de știință au descoperit și un potențial mecanism prin care DDE acționează asupra celulelor cerebrale, provocând degenerescența. Ei au supus culturi de celule neuronale, în laborator, la concentrații ridicate de DDE, constatând creșterea evidentă a unei substanțe cheie pentru formarea proteinelor beta-amiloide, care formează plăci în creier, caracteristice bolii Alzheimer. Deși nivelurile de DDT și DDE au scăzut considerabil în ultimii 30 de ani, pesticidul este încă detectabil în 75% — 85% din probele de sânge strânse de la populație.

„Suntem încă expuși la aceste substanțe chimice pentru că putem mânca fructe, legume și cereale importate din țări care utilizează încă acest insecticid și pentru că el rămâne multă vreme în mediul înconjurător”, subliniază Richardson.

DDT poate rămâne în organism între opt și zece ani, iar DDE se acumulează în țesuturi pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. Acest lucru ar explica de ce vârsta este cel mai mare factor de risc pentru Alzheimer, susține Allan Levey. Nivelurile de DDE nu constituie singurul factor determinant pentru explicarea bolii, susține Richardon.

În câteva probe de sânge ale unor bolnavi de Alzheimer nu s-a detectat DDE, în timp ce oameni sănătoși aveau concentrații destul de ridicate din acest pesticid, afirmă cercetătorii, potrivit cărora factorii genetici, asociați cu expunerea la DDT ar putea contribui la declanșarea bolii.

În pofida „punctelor slabe” din studiu, care necesită continuarea cercetărilor „pe un număr cât mai mare de pacienți, pentru confirmarea rezultatelor” autorii „au tras un semnal de alarmă pentru studierea influenței mediului asupra bolii Alzheimer și îndeosebi a pesticidelor, al căror rol în alte boli a fost deja stabilit”.

Aproximativ cinci milioane de americani suferă în prezent de Alzheimer, boală care continuă să fie incurabilă, și numărul riscă să crească odată cu îmbătrânirea populației, încheie AFP.

R.M.

Premiu de 100 de milioane de dolari, promis pentru cea mai bună tehnologie de captare a emisiilor de dioxid de carbon

Miliardarul Elon Musk, fondatorul Tesla, a promis un premiu în valoare de 100 de milioane de dolari pentru dezvoltarea celei mai bune tehnologii de...

Rapelul împotriva COVID-19 poate fi întârziat până la 42 de zile. Ce spun medicii despre eficacitatea vaccinului în cazul unor amânări

O serie de precizări privind rapelul împotriva coronavirusului au venit vineri de la un oficial din Grupul de Comunicare Strategică(GCS), în contextul în care...

De ce se așteaptă medicii români la o explozie de cazuri de COVID-19: “Povestea coronavirus nu s-a încheiat”

Scăderea cazurilor de COVID-19 a dus la relaxarea restricţiilor din Capitală, dar cifrele în scădere nu sut relevante, spun medicii din prima linie. În...

Statul în care un om moare din cauza COVID-19 la fiecare 6 minute. Ce restricții impune

Statul brazilian Sao Paulo a anunţat vineri închiderea barurilor şi restaurantelor la orele 20.00 în cursul săptămânii şi pe toată durata weekendului, pentru a...

Profesorii, plătiți cu 100 de lei pe oră pentru recuperarea materiei. Noi reguli pentru încheierea mediilor

Ministerul Educației pregăteşte o ordonanță de urgență care prevede organizarea de ore cu prezenţa fizică a elevilor pentru recuperarea materiei pierdute din cauza predării...