12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:04
No menu items!

Petiţie semnată de peste un milion de persoane, prin care se cere Braziliei să-i ofere azil lui Snowden

spot_img

Edward Snowden

Peste un milion de persoane au semnat o petiţie care cere Braziliei să-i ofere azil lui Edward Snowden, autorul dezvăluirilor despre programe secrete de supraveghere ale Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), potrivit site-ului de petiţii Avaaz, citat de AFP.

Petiţia, lansată la sfârşitul lui 2013 a fost semnată până luni de 1,06 milioane de persoane din întreaga lume, intenționându-se obţinerea a 1,25 milioane de semnături.

În cererea adresată preşedintei Braziliei Dilma Rousseff şi ministrului brazilian de Justiţie José Eduardo Cardozo se arată că, „în calitate de cetăţeni ai lumii, consternaţi de încălcarea masivă a vieţii noastre private, vă cerem să oferiţi azil lui Edward Snowden. În calitate de lider al luptei mondiale pentru un Internet liber şi pentru menţinerea vieţii private a indivizilor, Brazilia este adăpostul ideal”.

Rousseff a denunţat, atât în ţară, cât şi la ONU, spionajul american care, potrivit unor dezvăluiri de presă la originea cărora se află Snowden, a vizat comunicaţiile preşedintei, dar şi pe cele ale companiei publice petroliere Petrobras şi cetăţenilor brazilieni.

Ea a refuzat să se pronunţe în privinţa unei eventuale acordări a azilului lui Snowden, atât timp cât Brazilia nu a primit o cerere în acest sens.

Campania în favoarea găzduirii informaticianului a fost lansată de către brazilianul David Miranda. El este partenerul jurnalistului american Glenn Greenwald, instalat în această ţară, care a divulgat un anumit număr de documente furnizate de către Edward Snowden.

C.A.