18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:08
No menu items!

ING Bank România va oferi credite ipotecare exclusiv în lei

spot_img

ING Bank România va oferi credite ipotecare exclusiv în lei

Reprezentanții ING Bank România au anunțat că, începând cu 1 ianuarie 2013, banca va oferi credite cu garanţie ipotecară pentru persoane fizice doar în moneda naţională.

“Luând în considerare riscul aferent contractării unui credit cu ipotecă în valută, în timp ce veniturile sunt obţinute în RON, şi restricţionarea creditării în EUR prin implementarea Regulamentului BNR 24/2011, ING Bank România a decis acordarea creditelor cu garanţie ipotecară exclusiv în RON, începând cu 1 ianuarie 2013”, se precizează într-un comunicat al băncii.

Potrivit declarațiilor directorului executiv ING Retail Banking, Cristina Matei, ING Bank România a făcut demersuri pentru stimularea creditării în lei încă din 2011.

‘Un credit în RON este o alegere bună pentru că nu are riscul asociat fluctuaţiilor valutare. Încă din 2011, ne-am îndreptat atenţia către creditele în RON şi am dezvoltat produse competitive în moneda locală, iar retragerea creditelor în EUR vine ca o continuare firească a acestei strategii şi în acord cu tendinţa pieţei,’ a menționat Cristina Matei.

Conform oficialilor ING Bank, clienţii care au accesat credite în moneda europeană vor continua rambursarea în euro şi în condiţiile iniţial contractate, iar aplicaţiile deschise până la sfârşitul anului 2012 vor fi onorate în moneda solicitată.

Potrivit semnalelor oferite de piaţă,  tendinţa generală în rândul potenţialilor clienţi, se îndreaptă către produsele de creditare în moneda naţională, majoritatea romînilor optînd pentru contractarea unui credit în lei deoarece sunt remunerați în lei. C.I.