20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 16:07
No menu items!

Încă un incident pe calea ferată. Locomotiva unui tren a luat foc, în Prahova. Călătorii s-au autoevacuat

spot_img

Un incendiu a izbucnit, vineri, la locomotiva unui tren de călători, în comuna Tinosu din judeţul Prahova. Pasagerii au ieşit singuri din vagoane, nefiind persoane rănite.

Potrivit ISU Prahova, pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la locomotiva unui tren Regio de călători în comuna Tinosu, aflată pe ruta Ploieşti-Bucureşti, halta Prahova.

”S-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot) şi un echipaj SMURD. Călătorii s-au autoevacuat, nu există victime. De asemenea, nu putem aproxima numărul de călători deoarece, până la sosirea echipajelor, cei mai mulţi au părăsit locul evenimentului”, a explicat sursa citată.

Locomotiva a fost scoasă de sub tensiune și s-a intervenit cu apă și cu pulbere. Arderea a fost una mocnită, cu degajare puternică de fum.

„Incendiul este lichidat în acest moment. Au ars podeaua locomotivei pe aproximativ 4 mp și cablaje electrice”, a transmis ISU Prahova.

                                                                                                                  Adina Silav

SURSA FOTO: observatorulph.ro