12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:43
No menu items!

Încă o plecare din USR. Europarlamentar: Nu pot gira direcția pe care o are conducerea acestui partid

spot_img

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Renew Europe), raportorul general al Parlamentului European pentru bugetul UE, a anunțat, luni, că își dă demisia din USR, afirmând că nu poate gira direcția pe care a luat-o conducerea partidului.

“Am intrat în USR exact acum 6 ani. Zi de zi, am încercat să fac politică altfel, politică bazată pe valori, pe reguli, pe idei. Din păcate, direcția pe care o are de ani buni conducerea acestui partid este una pentru care eu nu pot gira. Nu am aceeași energie, am alte valori. Azi pun punct pentru că trebuie să merg mai departe. Trebuie să lupt pentru oamenii care se uită la mine din Sibiu și din România”, menționează Nicu Ștefănuță.

„Nu am uitat nicicând ce am spus că vom face, atunci când voi ne-ați ridicat în 2016, 2017 sau 2019. Voi, care ați înghețat pentru principii, ne-ați trimis în parlamente ca să transmitem vocea voastră răgușită. Să dăm o formă României altfel. Am crezut că atâta timp cât mai sunt oameni buni, lupta nu e pierdută. Și ei mai sunt cu miile – oameni inimoși, oameni principiali, oameni competenți. Din păcate, nu e a lor vocea care se aude, nu e a lor puterea. Acestor oameni le mulțumesc profund”, încheie Nicu Ștefănuță.

Nicu Ștefănuță a fost numit pe 8 decembrie 2021 raportorul general din partea Parlamentului European pentru bugetul Uniunii Europene pe anul 2023.

                                                                                                                  Adina Silav