6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:10
No menu items!

Improvizație românească pentru transportul vaccinului anticovid. Livrare făcută în cutii de pizza (Galerie foto)

spot_img

Autoritățile române au transpus în practtică o comparație utilizată de specialiștii americani pentru a populariza circuitul de livrare a serului conceput de compania Pfizer: ambalajele de mărimea unei cutii mici de pizza concepute pentru transport au devenit, în România, cutii de pizza, inscripționate, cu un profil adăugat de celuloză. Coordonatorul campaniei naționale de imunizare este de părere că procesul nu este afectat, cătă vreme serul este menținut la temperatura cerută de fabricant. Imaginile suprise de jurnaliștii ialomițeni au generat primele gaguri: La două pizza, primești gratis un vaccin!.

Ialomița a dat startul marți, campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în spitalele din județ.  Deși trebuia să înceapă la ora 10:00, vaccinarea medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a întârziat cu aproximativ 2 ore, din cauza distribuției greoaie a serului de la Centrul Principal de Depozitare din cadrul Institutului «Cantacuzino», potrivit presei locale.

Pe lângă faptul că a venit târziu, vaccinul anti-COVID-19, vaccinul a ajuns la Slobozia în cutii de pizza, de la Centrul Principal de Depozitare din cadrul Institutului «Cantacuzino».

Publicația Realitatea Ialomițeană a postat pe Facebook imagini edificatoare. 

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a explicat într-o conferință de presă că dozele de vaccin vin „în cutii de dimensiunea unei cutii de pizza”, după ce anterior au stat în cutii speciale care asigură temperatura scăzută. El a spus că fiecare doză de vaccin are un istoric și o trasabilitate bine stabilite, astfel încât nu există nici un pericol din punct de vedere al siguranței.

Presa americană a relatat, în urmă cu o lună, detaliat, modul în care este transportat și livrat vaccinul produs de Pfizer. Autoritățile române par să fi improvizat pe parcurs.

„Fiecare cutie de livrare a vaccinului cântărește aproximativ 40 de kilograme și conține până la 4.875 de doze de vaccin. Există cinci doze pe flacon. Flacoanele sunt ambalate în cutii plate de dimensiunea unei cutii mici de pizza, fiecare dintre ele conținând 195 de flacoane. Cinci dintre acestea sunt stivuite împreună într-o cutie de carton reutilizabilă, izolată, acoperită cu 50 de kilograme de gheață uscată”. –  scria USA Today în 12 decembrie 2020