15.2 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 22:47
No menu items!

Huși: Doi elevi, arestați după ce i-au furat poșeta unei femei pe stradă

spot_img

talharie-posete

Doi elevi din Huși au fost arestați miercuri după ce au tâlhărit o femeie pe o stradă din oraș, luându-i poșeta în care avea 470 lei, telefonul mobil și alte obiecte personale.

Potrivit Mediafax, cei doi adolescenți, unul elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” şi celălalt elev în clasa a X-a la Liceul „Cuza Vodă” Huşi, de 18, respectiv 16 ani, au urmărit-o pe femeie pe o stradă unde iluminatul public era oprit, iar la un moment dat unul dintre ei i-a smuls poșeta din mână.

„În urma cercetărilor desfăşurate în acest caz, poliţiştii i-au identificat pe cei doi suspecţi. De altfel, în timpul percheziţiilor domiciliare la locuinţele celor doi tineri au fost găsite telefonul mobil şi alte obiecte personale sustrase din poşeta victimei, valoarea totală a prejudiciului ridicându-se la 1.070 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Magistrații Tribunalului Vaslui au dispus arestarea preventivă pentru 19 zile a adolescentului de 16 ani pentru tâlhărie și pentru 29 zile a celui de 18 ani pentru complicitate la tâlhărie.

Lucian Mera