12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 10:54
No menu items!

Guvernul s-a sucit. Nu mai dă niciun ban în plus bugetarilor

spot_img

Bugetarii nu mai văd niciun ban în plus. Guvernul a retras ordonanța care majora salariile tuturor bugetarilor, care nu se află în prezent pe grila din 2022 prevăzută de lege, adică la nivelul maxim salarial prevăzut de legea salarizării.

Potrivit unor surse politice, coaliția a decis retragerea actului normativ și modificarea acestuia, după ce au apărut tensiuni din cauza includerii doar a unor amendamente. Practic, toate ministerele aveau amendamente depuse, dar numai o parte dintre acestea erau prevăzute în draftul de ordonanță.

Act normativ prevedea o serie de sporuri suplimentare pentru angajați din ministere și pentru cei care lucrau cu fonduri europene. În acest context, cei care nu beneficiau de astfel de sporuri în prevederile din ordonanță au cerut și ei beneficii similare, dar nu s-au găsit bani la buget.

Aceleași surse politice au declarat că ordonanța va fi refăcută conform noilor amendamente, discutate și în ședința de coaliție de marți. Noua formă a OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pusă chiar miercuri după-amiază în dezbatere publică, prevede ca toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a legii salarizării, să primească o pătrime dintre suma prevăzută în această grilă și salariile în plată.

                                                                                                                 Adina Silav