17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:45
No menu items!

GALERIE FOTO Asasinul senatorului american Robert F. Kennedy va fi eliberat din închisoare după 53 de ani

spot_img

Sirhan Sirhan, de origine palestiniană, a executat 53 de ani de închisoare pentru că l-a împușcat pe Robert F. Kennedy pe 5 iunie 1968, un eveniment despre care se spune că a modificat cursul istoriei. Sirhan Sirhan are 77 de ani, iar eliberarea sa stă în decizia guvernatorului Californiei, care se poate împotrivi deciziei, relatează CNN.

Robert F. Kennedy cunoscut și ca Bobby Kennedy sau sub inițialele RFK, a fost fratele mai mic al lui John Fitzgerald Kennedy (JFK), cel de-al 35-lea președinte al SUA, care la rândul lui fusese asasinat în 1963. La momentul asasinării avea 42 de ani și obținuse victorii importante în cursa sa pentru nominalizarea Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 1968.

Pe 5 iunie, 1968, la puțin timp după miezul nopții, Robert F. Kennedy s-a adresat susținătorilor într-o sală de bal a hotelului „Ambassador” din Los Angeles.

La ieșirea din sala de bal, a trecut prin bucătăria hotelului, după ce i s-a spus că pe acolo este o scurtătură către sală unde îl aștepta presa. A luat-o prin bucătărie, deși garda sa de corp – fostul agent FBI Bill Barry – îl sfătuise să evite bucătăria.

În timp ce trecea prin bucătăria aglomerată, Kennedy s-a întors spre stânga și a dat mâna cu Juan Romero, ajutor de ospătar al hotelului. Exact în acel moment, Sirhan Sirhan, un palestinian în vârstă de 24 de ani, a deschis focul cu un revolver de calibrul 22. Kennedy a fost nimerit de trei gloanțe și alte cinci persoane au fost rănite.

La 17 aprilie 1969, Sirhan Bishara Sirhan era condamnat la moarte prin gazare pentru asasinarea lui Bobby Kennedy, însă trei ani mai târziu, sentința i-a fost comutată în închisoare pe viață.

După arestare, Sirhan Bishara Sirhan a declarat că a comis atacul din cauza faptului că senatorul Kennedy a pledat ca SUA să susțină Israelul în Războiul de Șase Zile din 1967. Asasinarea senatorului a avut loc la un an de la acest eveniment.

În vârstă de 77 de ani, deținutul a cerut eliberarea condiționată pentru a 16-a oară, iar comisia specială a fost pentru prima oară de acord.

                                                                                                          Cora Dumitrescu