10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 11:36
No menu items!

GALERIE FOTO 11 septembrie 2001. 20 de ani de la atentatele care au schimbat lumea

spot_img

Se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie, soldate cu aproape 3.000 de morți. În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, 19 teroriști s-au urcat la bordul a patru avioane de linie, preluând controlul asupra aeronavelor la scurt timp după decolare. Turnurile Gemene au fost lovite când lumea abia venise la serviciu, apoi a urmat clădirea Pentagonului, aruncând America în cel mai mare haos. Printre cei care și-au pierdut viața au fost și cinci cetăţeni americani de origine română: Eugen Gabriel Lazăr, Corina şi Alexandru Liviu Stan, Joshua Poptean şi Ana Fosteris.

Pe 11 septembrie 2001, 19 teroriști, membri ai organizației Al-Qaida au provocat cel mai grav atac terorist din istoria SUA. S-au îmbarcat în aeronave, la aeroporturi din Washington D. C., Boston și Newark trecând peste toate controalele de securitate. Au fost deturnatate trei avioane.

Primul avion a lovit turnul de nord al World Trade Center la ora 8:46, între etajele 93 și 99.

La mai puțin de 20 de minute, la 9:03, al doilea avion a lovit turnul de sud, între etajele 77 și 85.

Al treilea avion a lovit zidul vestic al Pentagonului la ora 9:37.

Teroriștii erau pregătiți să deturneze și un al patrulea avion, însă acesta s-a prăbușit în câmp după ce pasagerii au reușit să preia controlul situației la bordul aeronavei după o luptă cu teroriștii.

În orașul New York, peste 400 de ofițeri de poliție și pompieri au murit în timp ce căutau supraviețuitori printre ruinele Turnurilor Gemene. Astfel, aproximativ 2.750 de oameni au fost uciși în New York, 184 la Pentagon și 40 în Pennsylvania. Toți cei 19 teroriști au murit.

Pe plan internațional, Bush a îndemnat la un război împotriva terorismului. Alianța Atlanticului de Nord (NATO) a susținut acest efort, iar în octombrie 2001 SUA și forțele militare aliate au lansat atacuri aeriene asupra guvernului taliban din Afganistan. Talibanii oferiseră refugiu liderului grupării teroriste al-Qaeda, Osama bin Laden, și adepților săi. Până la sfârșitul anului 2001, talibanii fuseseră înlăturați de la putere.

Atentatele din 11 septembrie 2001 au determinat Statele Unite ale Americii să se angajeze într-un lung război în Afganistan pentru a-i alunga de la putere pe talibani. După 20 de ani, talibanii au preluat controlul țării după ce trupele americane s-au retras din Afganistan, declanșând cea mai mare criză umanitară din ultimele decenii.

Colaj cu pozele victimelor din 11 septembrie 2001. 

Cora Dumitrescu