miercuri, 24 februarie 2021 - 23:14

Gabriela Podașcă îi roagă pe politicieni să nu se mai jignească public cu apelativul „autistule”

Deputata PSD Gabriela Podaşcă consideră că politicienii nu ar mai trebui să apeleze în timpul unor dispute purtate în spaţiul public la expresii şi apelative care ar putea aduce atingere unor categorii sensibile ale populaţiei. Declarația a fost făcută în contextul adoptării în plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege 213/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

Dezaprob cu toată convingerea folosirea termenilor “autism” sau “autist” în sens peiorativ de către oamenii politici sau alte persoane publice. Cei care folosesc aceşti termeni în sens negativ demonstrează doar că nu înţeleg ce este autismul şi problemele persoanelor cu autism şi nu îi respectă pe oamenii care au această tulburare sau pe familiile lor

Gabriela Podaşcă
deputată PSD

În opinia parlamentarului social-democrat, politicienii şi oamenii publici care apelează la astfel de expresii în sens depreciativ ar trebui mai întâi să se informeze cu privire la caracteristicile, dificultăţile şi abilităţile celor care suferă de TSA şi să le respecte demnitatea de persoane care nu sunt cu nimic inferioare celorlalţi oameni.

Vicepreşedintele Comisiei de Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi din Camera Deputaţilor, Gabriela Podașcă, a făcut acest apel public în contextul în care plenul Parlamentului a adoptat, marţi, cu o largă majoritate o serie de amendamente pe care le-a iniţiat la Legea autismului.

În România, unul din o sută de copii suferă de autism. Este un motiv cât se poate de serios pentru care noua formă a legii autismului a fost unul dintre puținele proiecte de lege care a beneficiat de susținerea tuturor grupurilor parlamentare. Mă bucur să văd că, dincolo de apartenența politică a fiecăruia, colegii mei au înțeles importanța acestor modificări și au contribuit, prin votul lor, la îmbunătățirea vieții persoanelor cu autism

Gabriela Podașcă
deputată PSD

Andi Topală