4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 10:09
No menu items!

Franța ridică restricțiile în decembrie și începe vaccinarea masivă anticovid, fără a-și obliga cetățenii

spot_img

Guvernul francez intenţionează să ridice măsurile de izolare şi să permită deplasările începând de pe 15 decembrie, cu puţin timp înaintea sărbătorilor de sfârşit de an, a afirmat marţi preşedintele Emmanuel Macron, anunţând o primă relaxare odată cu redeschiderea sâmbătă a unor magazine închise în urmă cu o lună, transmite AFP, perluată de Agerpres.

Toate magazinele mici, cum sunt librăriile sau florăriile, se vor putea redeschide de sâmbătă, cu un program până la ora 21.00. În schimb, barurile, restaurantele, sălile de sport şi discotecile vor rămâne închise, a precizat Macron într-o intervenţie televizată consacrată lockdown-ului decis pentru aducerea sub control a epidemiei de COVID-19.

Cu acelaşi prilej, preşedintele a declarat că primele vaccinuri anti-COVID-19 le vor fi propuse ‘celor mai fragili’, fără a fi obligatorii, încă de la sfârşitul lui decembrie sau început de ianuarie.

Subliniind că anumite vaccinuri ar urma să fie ‘disponibile încă de la sfârşitul lui decembrie’, Macron a afirmat că primele ‘ar putea fi administrate imediat după validarea de către autorităţile sanitare competente’ şi că va urma ‘o campanie de vaccinare masivă’, fără însă ca vaccinarea să fie făcută obligatorie.