11.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 9:04
No menu items!

FOTO / VIDEO. Smart Community. Slobozia începe transformarea digitală

spot_img

Compania Phoenix Media a instalat și a lansat, în luna octombrie, în municipiul Slobozia, ecranul cu numărul 106. Acest ecran este mai mult decât un suport de comunicare outdoor digital, deoarece devine parte din transformarea digitală a orașului Slobozia și susține dezvoltarea comunităților inteligente în România.

Tot ce dezvoltăm în Phoenix Media implică tehnologie și inovație și am decis, de mai bine de 10 ani, să oferim aceste beneficii și societății civile, ca suport de comunicare transparentă între administrația publică locală și cetățeni.

Programele de responsabilitate socială pe care le dezvoltăm și le susținem au început în 2012, când am inițiat și am lansat, în parteneriat cu Inspectoratul de Situații de Urgență (ISU) București, proiectul prin care cetățenii sunt informați în timp real despre situații de urgență apărute pe raza municipiului București”, au explicat reprezentanții Phoenix Media. 

Slobozia – oraș digitalizat

Phoenix Media a continuat acest proiect de digitalizare și în afara Bucureștiului, în parteneriat cu Primăria Orașului Slobozia și ARSC – Asociația Română pentru Smart City.

Noul panou outdoor digital instalat în Slobozia (panoul Phoenix Media cu numărul 106) devine o platformă de comunicare care redefinește relația dintre primărie și cetățeni.

Am creat un ecosistem digital care îmbunătățește calitatea vieții și promovează incluziunea. Panoul este un pas important către un viitor în care tehnologia ajută la crearea unei societăți mai echitabile și durabile„, a explicat Dio Boacă, CEO Phoenix Media.

Acest panou va servi drept canal de comunicare direct între primărie și cetățeni, pentru că le permite autorităților să publice informații în timp real, să își creeze campaniile de informare și să acceseze datele cu numărul de persoane care au văzut campaniile și anunțurile în timp real.

Această parte a procesului de digitalizare îi are drept beneficiari principali pe locuitorii orașului, care vor avea acces la informații rapide despre evenimente locale, știri de interes public și alte anunțuri importante pentru comunitate, cum ar fi condițiile meteo sau schimbări privind circulația auto, lucrări pe domeniul public etc. Așadar, nu doar că îmbunătățește transparența, dar și încurajează participarea civică.

Dio Boacă, CEO și fondatorul Phoenix Media: „Inițiativa noastră este o normalitate și o continuare firească a proiectului inițiat în parteneriat cu Inspectoratul de Situatii de Urgență (ISU) București. Cetățenii vor fi informați astfel în timp real de situațiile de urgență apărute pe raza municipiului Slobozia. Primii pași către un Smart City tocmai au fost făcuți!.”

Panoul Phoenix Media #106 – informare și participare activă

Primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare, îi împărtășește entuziasmul și vede această colaborare ca pe un catalizator pentru viitoare proiecte de digitalizare în transport, în educație și în alte domenii. „Am mari planuri pentru Slobozia, iar acest panou este doar începutul. Ne uităm către surse de finanțare care pot ajuta comunitatea noastră și către proiecte dedicate tinerilor, nativilor digitali„, a declarat edilul municipiului Slobozia.

Pe lângă acest proiect, Phoenix Media și Asociația Română pentru Smart City (ARSC) au stabilit un parteneriat strategic pentru a accelera transformarea digitală în România. Acest parteneriat subliniază potențialul pe care tehnologia îl are: de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor și de a aduce mai multă transparență în guvernarea locală.

Tehnologia și colaborarea pot duce la schimbări semnificative în viața urbană, făcând din noul panou Phoenix Media un veritabil instrument de comunicare și participare civică. 

Raluca Dan