24.7 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 21:36
No menu items!

FOTO/VIDEO. Incendiu violent la un depozit din Voluntari. A fost emisă avertizare RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum

spot_img

Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la un depozit din localitatea ilfoveană Voluntari, manifestându-se cu flacără şi degajări mari de fum. Pompierii intervin pentru stingerea focului, dar din interior se aud explozii succesive. Incendiul se manifestă şi în exteriorul depozitului, unde sunt depozitaţi paleţi cu marfă. Pompierii au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul a izbucnit la un depozit din localitatea Voluntari, manifestându-se cu flacăra si degajări mari de fum.

Pompierii acţionează pentru stingerea incendiului, acolo fiind trimise 20 de autospeciale de stingere şi 3 autoscări. În sprijin, intervin și 3 autospeciale de stingere ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localitații Voluntari și buldoexcavatoare.

Suprafaţa afectată este estimată la 5.000 de metri pătraţi, fiind două corpuri de clădire afectate, ambele pe structuri ușoare.

Din interior se aud explozii succesive, a precizat sursa citată.

Incendiul se manifestă în interiorul depozitului şi în exteriorul acestuia, unde sunt paleţi cu marfă. Acţiunile de stingere se realizează din exterior.

Totodată, persoanele din zonă au primit un mesaj RO-Alert în care sunt informaţi despre acest incendiu şi sunt îndemnaţi să lase libere căile de acces pentru forţele de intervenţie.

„INCEDIU major cu degajări mari de fum produs la COMPLEX SMART FLORA – zona VOLUNTARI.

Ocoliţi/evitaţi zona. Lăsaţi libere căile de acces pentru forţele de intervenţie.

Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi”, este mesajul RO-Alert.

                                                                                                                   Adina Silav