10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 7:44
No menu items!

FOTO/ Unul dintre „turnurile” Ocolașului Mare, din Munții Ceahlău, s-a prăbușit. Accesul turiștilor, restricționat

spot_img

Unul dintre „turnurile” Ocolaşului Mare, din Munţii Ceahlău, s-a prăbuşit, iar salvamontiştii din Neamț au restricţionat accesul turiştilor în zonă.

Potrivit Salvamont Neamț, prăbușirea turnului ar fi cauzată de eroziunea în urma procesului îndelungat de îngheț /dezgheț. În partea superioară s-a observat și o urma a unei descărcări electrice de proporție mare, care este posibil să fi creat vibrațiile care au declanșat dislocarea.
 

Stânca uriașă, de sute de tone, s-a prăbuși și a traversat poteca turistică care lega Ocolașul Mic de Cabana Dochia. Astfel, salvamontiştii au restricţionat, momentan, accesul turiştilor în zonă. Vara, numărul vizitatorilor care străbat aceste trasee montane trece de 30.000.

„La ora actuală, există fragmente de diverse dimensiuni în instabilitate și care se vor desprinde ulterior, existînd posibilitatea de a intersecta poteca turistică”, atrag atenția salvamontiștii.

poteca turistica

Monumentele naturale vor fi expertizate

Toate monumentele naturale vor fi expertizate şi vor avea fişe de risc, anunţă Octavian Berceanu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu. Decizia a fost luată după ce unul dintre cele mai vizitate obiective turistice naturale, cascada Bigăr, s-a rupt, iar, la doar câteva zile distanţă, stânca de câteva sute de tone s-a prăbușit în Munţii Ceahlău.

Şeful Gărzii Naţionale de Mediu susţine că este nevoie de o astfel de statistică pentru ca turiştii să nu fie expuși pericolului. În funcţie de rezultatele analizelor, în unele zone, fluxul de turişti ar putea fi redus.

SURSA FOTO: Salvamont Neamț