13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 13:32
No menu items!

FOTO. Ce au găsit inspectorii RAR la roata unei dube: Viața conducătorului auto, pusă serios în pericol!

spot_img

Inspectorii de la RAR Timiş au descoperit un sistem ilegal la o maşină Renault Master, care putea pune în pericol viaţa şoferului. Mai mult, se pare că acesta nu ştia de improvizaţie.

Conducătorul auto şi-a cumpărat maşina, un Renault Master fabricat în 2015, din Austria, a inspectat-o noaptea şi nu a văzut nimic suspect.

El a dus autovehiculul la RAR Timiș pentru eliberarea CIV.

Inspectorii au descoperit însă la maşină un etrier demontat de pe fuzetă, prins cu „șoricei” din plastic pe puntea spate, şi cu pistonul blocat cu o bucată de lemn pentru a nu ieși complet din locașul lui.

“Eficiența la frânare a roții respective? Zero… Viața conducătorului auto? Pusă serios în pericol…

Șocul pe care l-a avut când colegii noștri i-au prezentat ce au descoperit ne face să credem că omul a fost un cumpărător de bună-credință.

Ne bucurăm că noul proprietar s-a prezentat la RAR înainte de a circula cu autoutilitara încărcată cu marfă și nu vrem să ne gândim la ce s-ar fi putut întâmpla în cazul unei frânări de urgență”, a transmis Registrul Auto Român pe pagina de Facebook.

                                                                                                                    Adina Silav