18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 18:45
No menu items!

 FOTO/Cadrele medicale, revoltate de obligativitatea certificatului verde. Depun memorii la Guvern

spot_img

Medicii și asistenții medicali s-au adunat, luni, în fața Guvernului pentru a depune memorii. Ei sunt nemulțumiți de obligativitatea certificatului verde, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea, pentru personalul medical.

„Astăzi, 4 octombrie, membrii Sanitas din toată țara depun memorii la Guvern. Nu putem să acceptam distrugerea sistemului public de sănătate și de asistenta sociala!”, a transmis Federația Sanitas.

Cadrele medicale, sosite la Guvern, au pancarte cu inscriptii, precum “Dacă ne luați nouă  dreptul la muncă, oare greul pandemiei cine o să îl mai ducă”, “Cîț(i) vrei să plece din sănătate?” sau “Ne-ați pus costume de cosmonauți, ne vreți supuși, harnici și muți”.

Sindicaliștii din sănătate au avertizat, în urmă cu aproape o săptămână, că nu se vor mulțumi cu declarații publice, ci își asumă să folosească toate pârghiile legale posibile pentru a împiedica adoptarea proiectului de lege care impune măsuri în cazul cadrelor medicale.

Sindicaliștii susțin că, în aceste condiții, peste o lună de la publicarea în Monitorul Oficial a legii, probabil că aproape jumătate dintre angajații din sănătate vor avea contractul de muncă desfăcut.

                                                                                                                 Adina Silav