13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 20:55
No menu items!

Fostul ministru Nicolae Bănicioiu, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită

spot_img

Fostul ministru al Sănătății, dar și al Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Procurorii anticorupție îl acuză că ar fi primit sume mari de bani de la doi oameni de afaceri pentru a menţine sau a numi în conducerea a 5 spitale persoane apropiate, respectiv a-şi exercita influenţa în acest scop.

DNA arată, în rechizitoriu, că în perioada 21 decembrie 2012 – 7 aprilie 2015, când ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv în legătură cu această calitate după ce nu a mai ocupat acea funcţie, Bănicioiu ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri (martori în dosar) şi ulterior ar fi primit în numerar, de la unul din cei doi oameni de afaceri, suma totală de 1.292.122 lei reprezentând dividende aferente anului 2013 distribuite de două societăţi comerciale care comercializau bunuri către spitale publice/institute.

Procurorii susţin că, în schimb, Bănicioiu ar fi promis că îşi va exercita influenţa asupra ministrului Sănătăţii de la acea vreme, astfel încât să îl determine să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle acestuia de serviciu, adică menţinerea în funcţia de manager/prelungire interimat/nerevocarea din funcţia de manager a persoanelor din conducerea a 5 spitale publice/institute din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele controlate de oamenii de afaceri derulau relaţii comerciale profitabile, sau numirea pe funcţia de manager a acelor spitale publice/institute a unor persoane apropiate oamenilor de afaceri.

Procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra unui apartament din Spania, un loc de parcare în municipiul Bucureşti, a părţilor sociale deţinute în societăţi comerciale şi asupra sumelor de bani din conturi aparţinând lui Bănicioiu, dar și asupra unor sume de bani şi acţiuni aparţinând complicei sale.

Dosarul va fi judecat de magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, imunitatea lui Bănicioiu fiind ridicată în octombrie 2020, când Camera Deputaților a votat pentru acest lucru.

Marilena Nedelcu