2 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 7:14
No menu items!

Fostul director RADET Gheorghe Dabela – trei ani de închisoare cu executare

spot_img

Dabela_Radet

Fostul director al RADET Gheorghe Dabela a fost condamnat definitiv, de magistrații Curții Supreme, la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat că a primit mită peste jumătate de milion de euro, pentru derularea unui contract de modernizare a regiei.

Curtea Supremă a respins, marţi, recursul formulat de Gheorghe Dabela la decizia Curţii de Apel Bucureşti și a menținut soluţia dată de instanţa de fond, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, care l-a condamnat la trei ani de detenţie.

Fostul director general al RADET Bucureşti a contestat sentinţa Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti la Curtea de Apel, care l-a condamnat, pe 1 iulie 2009, la şase ani de închisoare cu executare.

Curtea Supremă a decis pe 14 iulie 2011, la judecarea recursului, anularea soluţiei Curţii de Apel Bucureşti şi rejudecarea apelului.

Pe 9 octombrie 2012, după rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti a decis să respingă contestaţia lui Gheorghe Dabela şi să mențină decizia instanţei de fond. Fostul şef al RADET a făcut recurs la Curtea Supremă, care a decis, definitiv, marți, 26 noiembrie, condamnarea acestuia la trei ani de închisoare cu executare.

Gheorghe Dabela a fost judecat în acest dosar alături de Valentin Carali, fost ofiţer superior SRI. În cazul acestuia, Curtea Supremă a decis respingerea recursului, motiv pentru care el va executa trei ani de închisoare, pedeapsă pe care a stabilit-o Curtea de Apel Bucureşti, pe 9 octombrie anul trecut.

Eduard Valentin Pelengică a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, iar Mihai Cucuiu şi Liana Uzunov au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Curtea Supremă a mai dispus achitarea lui Marian Fătu şi Petco Uzunov.

“Obligă recurenţii inculpaţi Dabela Gheorghe Ion, Pelengică Eduard Valentin, Fătu Marian şi Uzunov Liana la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei”, se mai arată în decizia din 26 noiembrie a ICCJ.

În iulie 2006 s-a finalizat judecarea acestui dosar la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. La judecarea în apel a dosarului, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale, Curtea Supremă a decis că judecarea cauzei este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, nu a instanţei militare.

Procurorii anticorupţie arătau, în actul de sesizare a instanţei, că, în perioada 1998-2002, persoane din conducerea RADET Bucureşti şi intermediari ar fi pretins şi primit, în mod repetat, de la reprezentanţii firmei germane Preussag Rohrsanierung GmbH, bani şi bunuri în valoare totală de peste jumătate de milion de mărci germane, prin transferuri bancare sau cash, pentru încheierea contractului economic şi pentru asigurarea ritmicităţii plăţilor pe care urma să le efectueze.

Fostul director general al regiei Ioan Gheorghe Dabela ar fi primit mită echivalentul a 100.000 de euro, restul până la 500.000 de euro fiind împărţiţi între cei şapte complici ai acestuia.

Reprezentanţii firmei germane Preussag Rohrsaneriung GmbH au încheiat cu RADET, la începutul anului 1999, un contract în valoare de 22 de milioane de mărci germane, pentru reabilitarea a 25 de kilometri de conductă de transport a agentului termic, derulat prin filiala la Bucureşti de firma germană, au mai arătat procurorii.

R.D.