6.1 C
București
luni, 2 decembrie 2024 - 16:04
No menu items!

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2014: Părinţii au contestat baremul și subiectele la română. Reacția lui Victor Ponta

spot_img

Premierul Victor Ponta a cerut Ministerului Educaţiei, din postura de „părinte”, să analizeze subiectele şi numărul de ore ale elevilor

evaluarea-nationala-2014

Subiectele probei de Limba română de la evaluarea elevilor de clasa a VIII-a sunt contestate de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, care reclamă, între altele, dificultatea mare a unuia dintre acestea, considerat în afara programei, şi faptul că un altul a avut baremul prost gândit.

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi a enumerat nemulţumirile legate de subiecte într-o scrisoare deschisă adresată ministrului educaţiei,Remus Pricopie. Scrisoare este făcută publică, potrivit semnatarei ei – Mihaela Gună, preşedintele federaţiei -, în contextul afişării, vineri, a rezultatelor la examenele de Evaluare Naţională 2014.

Am ajuns astăzi (vineri, n.r.) să facem coadă la şcolile din România pentru a depune contestaţiile pentru notele de la proba de Limba şi Literatura Română din cadrul examenului mai sus-menţionat. Considerăm că Centrul Naţional de Evaluare, din subordinea dumneavostră a elaborat subiectele la această probă fără să ţină cont de programa elevilor şi fără să aibă o legătură cu realităţile şcolii gimnaziale din România. (…)În clasa a VIII-a se studiază genul liric, dar numai specia pastel. Poezia filozofică, de genul „Gânduri pentru Anul Nou” (I. Minulescu), care tratează teme existenţiale (moartea şi viaţa, trecerea timpului, iubirea) se studiază la liceu. Oare s-a încurcat subiectul cu unul de la bacalaureat? Sau întâi evaluăm şi apoi predăm?

Mihaela Gunăpreședinte, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi reclamă şi că „cele două compuneri de la literatură sunt asociate ca teme, fapt care a făcut ca un copil care nu a înţeles mesajul poeziei să nu aibă oportunitatea unei recuperări pe o temă diferită”.

Pornind de la aceeaşi poezie a lui Minulescu, elevii au avut de menţionat mai multe sinonime pentru trei cuvinte din versurile acesteia, cerinţă la care, spun părinţii, baremul a fost „prost gândit şi nu a lăsat libertate profesorilor evaluatori să ia în considerare toate variantele de răspuns corecte„.

Baremul la acest subiect, făcut public de Ministerul Educaţiei, a fost următorul: câte 2 puncte pentru notarea oricărui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate (de exemplu: fiindcă – deoarece, căci; cer – pretind, solicit; liniştit – calm, stăpânit).

În scrisoare este contestat şi subiectul de gramatică având ca ipoteză fraza „Când sunt scrise bine, romanele constituie în sine poveşti despre viaţă, care îl încurajează pe cititor să înţeleagă mai bine profunzimea experienţei umane„. Cerinţa a fost ca elevii să transcrie două propoziţii subordonate diferite din această frază, precizând felul acestora. Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi consideră controversat subiectul, pe motiv că fraza este interpretabilă. „În timpul corectării, în unele judeţe s-a retras baremul şi, după un timp, s-a readus baremul cu modificări”, susţine Mihaela Gună.

Contestat este şi ultimul subiect al probei: „Redactează, în 80-150 de cuvinte, o scurtă naraţiune în care să prezinţi o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de şcoală, cu un scriitor contemporan”.

„Apreciem că subiectul întâlniirii cu un scriitor contemporan a asigurat egalitate de şanse copiilor din mediul rural cu cei din mediul urban”, se afirmă în scrisoarea deschisă adresată lui Remus Pricopie.

În final, părinţii îi critică pe cei care au elaborat subiectele, subliniind că acestea au fost „o bătaie de joc”.

Ponta: Elevii fac lucruri inutile, sunt chinuiți

Premierul Victor Ponta a cerut, sâmbătă, Ministerului Educaţiei, din postura de „părinte”, să analizeze subiectele şi numărul de ore ale elevilor, arătând că, în opinia sa, copiii fac multe lucruri care sunt inutile şi nu fac altele care sunt utile, iar uneori aceştia mai mult sunt „chinuiţi” decât învăţaţi.

Eu personal cred că trebuie să lucraţi la minister, să vedeţi totuşi dacă subiectele şi numărul de ore chiar sunt adecvate la realitate – vorbesc ca părinte acum, nu ca prim-ministru, şi eu cred că se mai poate lucra, cred că încă fac copiii multe lucruri care le sunt inutile şi nu fac lucruri care le sunt utile. Ştiu că e un proces dificil, nu ceva ce se poate face peste noapte, dar chiar cred că uneori îi chinuim mai mult decât îi învăţăm şi poate că ăsta e un semnal pe care îl recepţionează Ministerul Educaţiei şi toată comunitatea din educaţie.

Victor Ponta
premier

R.D.