15 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021 - 15:52
No menu items!

Eva Mendes a născut o fetiţă

spot_img

Acesta este primul copil pentru ambele vedete

Eva Mendez - Ryan Gosling

Actriţa Eva Mendes, în vârstă de 40 de ani, şi partenerul ei de viaţă, actorul Ryan Gosling, în vârstă de 33 de ani, au devenit părinţii unei fetiţe, a anunţat marţi tabloidul american US Weekly, potrivit AFP.

Acesta este primul copil pentru ambele vedete.

Cei doi actori, care formează unul dintre cele mai strălucitoare cupluri de la Hollywood, s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru lungmetrajul “Destine la răscruce/ The Place Beyond The Pines”, lansat pe marile ecrane în 2013.

Eva Mendes, născută în Florida, de origine cubaneză, a fost foarte discretă în privinţa sarcinii sale şi nu a purtat în public rochii mulate care să îi expună silueta rotunjită de viitoare mămică.

Născută pe 5 martie 1974, Eva Mendes este cunoscută din filme precum “Zi de instrucţie/ Training Day” (2001), “Noaptea e a noastră/ We Own the Night” (2007), “Demon pe două roţi/ Ghost Rider” (2007) şi “Păcatele unui poliţist – Ultimul apel: New Orleans” (2009).

Născut şi crescut în provincia Ontario din Canada, Ryan Gosling a apărut prima dată în “Mickey Mouse Club”, iar prestaţiile sale ulterioare din filmele “Jurnalul/ The Notebook”, “Blue Valentine”, “Cursa/ Drive” şi ” The Ides of March” au fost apreciate de critici.

Recent, starul canadian a jucat şi în câteva producţii considerate comerciale, precum “A naibii dragoste/ Crazy, Stupid, Love” şi “The Place Beyond the Pines”.

Recent, Ryan Gosling s-a lansat în regia de film şi a realizat lungmetrajul “Lost River”, în care joacă şi partenera sa de viaţă, Eva Mendes.

C.A.