Elevă de 14 ani, hărţuită sexual de profesorul de tehnologie

Un profesor de educaţie tehnologică de la Şcoala ”Anișoara Odeanu” din Lugoj este acuzat că a hărţuit o elevă de clasa a VIII-a, căreia i-a promis note mai mari în schimbul unor favoruri sexuale.

Poliţia a deschis o anchetă penală după ce fata l-a înregistrat cu telefonul pe profesor şi a pus la dispoziţia autorităţilor dialogul.

Profesorul Dan Deliu a fost suspendat din şcoală, de către conducerea unităţii de învăţământ şi de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş. Tatăl fetei a declarat presei că profesorul a venit la ei acasă şi le-a propus bani sau alte bunuri în schimbul retragerii plângerii penale de la poliţie.

Poliţia Timiş a înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, procurorii fiind cei care vor dispune măsuri preventive dacă e cazul.

M.N.

NICIUN COMENTARIU