15.8 C
București
joi, 2 mai 2024 - 20:41
No menu items!

Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria. Ce le-a cerut judecătorilor bulgari

spot_img

Elena Udrea rămâne în arest. Decizia a fost luată de judecătorii din Bulgaria, la finalul unui nou termen, în care Elena Udrea a început să plângă şi le-a cerut magistraţilor să o lase să îşi vadă fetiţa.

„În acest dosar este a treia oară când statul român încearcă să mă aresteze. Prima dată în 2015, atunci când au apărut şi primele informaţii că sunt ameninţări la adresa vieţii mele.

În 2018, când eu eram deja însărcinată în şase luni, în Costa Rica, şi aveam deja procesul pentru azil politic, m-au condamnat definitiv şi m-au arestat. După două luni şi jumătate au fost obligaţi să mă elibereze, din nou, pentru că CCR a decis că am fost judecată de un complet nelegal constituit”, a declarat Elena Udrea în sala de judecată, potrivit Antena 3.

La un moment dat, în timp ce era audiată, Elena Udrea a început să plângă.

„Vreau să îmi văd familia. Vă rog, în primul rând pentru copilul meu, să dispuneţi o măsură care să-mi permită să îmi văd copilul, să stau cu copilul meu. Nu există riscul să plec din Bulgaria pentru că în momentul acesta este cel mai sigur loc pentru mine.

În arest la Blagoevgrad, unde sunt, personalul de acolo este extraordinar, dar 99,99% din timp sunt singura femeie din arest”, a spus Elena Udrea.

Magistrații bulgari au amânat pronunțarea unei decizii privind extrădarea pentru 8 iunie.

Pe 7 aprilie, Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”.
 
La două ore după sentința dată de magistrații Înaltei Curți, poliția s-a deplasat la casa din Corbeanca a fostului ministru al Dezvoltării și Turismului, unde se afla doar partenerul de viață al acesteia, Adrian Alexandrov. Poliția a dat-o ulterior pe Elena Udrea în urmărire generală, aceasta fiind reținută în Bulgaria. 
 

O instanță s-a pronunțat deja în Bulgaria, în 19 aprilie, în favoarea extrădării. Elena Udrea a făcut însă contestație, susținând că este arestată ilegal.

                                                                                                                Adina Silav