13.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024 - 2:16
No menu items!

După ce au semnat un contract, în aceeași zi, ministrul Mediului l-a schimbat din funcție pe directorul Romsilva

spot_img

Romsilva are, de miercuri, 31 august, un nou director general, Daniel Nicolăescu, care vine de la Vâlcea. Deși este deținătorul unui portofoliu impresionant în domeniul pădurilor, instalarea lui Nicolăescu în funcție vine după înlocuirea fostului director, George Mierliță, de către CA-ul Romsilva, la propunerea ministrului Mediului, chiar în ziua în care a semnat un ultim contract chiar cu ministrul Mediului.

Conform Focus Energetic, mandatul fostului director George Mierliță, de 8 luni de zile, s-a finalizat cu semnarea de către acesta a unui contract de peste 109 milioane de lei, fără TVA, pentru lucrări de corectare a torenților. Contractul a fost semnat și de ministrul Mediului, Barna Tanczos, miercuri, pe 31 august 2022. Imediat după această ceremonie, a urmat ședința Consiliului de Administrație al Romsilva, unde s-a votat schimbarea din funcție a lui Mierliță, care, oricum, era în ultima sa zi de mandat provizoriu, mai susține publicația citată.

Noul director al Romsilva a avut o activitate intensă în domeniu, ocupând funcții de conducere în Romsilva, în ministerul Mediului, dar și la Asociația Administratorilor de Păduri Private. El a fost șef de ocol în Vâlcea,a la RNP.

M. Nedelcu