5.4 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 9:17
No menu items!

După ce a lăudat Guvernul Cîțu pentru PNRR, Klaus Iohannis s-a răzgândit: „Am știut de la început că nu e perfect”

spot_img

Președintele Klaus Iohannis s-a răzgândit în privința modului în Guvernul Cîțu a realizat  Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Am știut de la început că nu este perfect”, adăugând că „nu tot ce e pus acolo la noi, în PNRR la noi, va fi realizat”. 

Reacția de miercuri a lui Klaus Iohannis vine în contextul unui articol publicat de presa germană despre PNRR-ul României, în care se menționează că există o problemă foarte delicată.

„Vom avea un plan aprobat. Sunt așa numite informații pe surse, care „se scurg”, sunt unii care vor să-și dea importanță și dau informații senzaționale mai departe.

PNRR-ul nostru știu, am știut de la început că nu este perfect, de aceea, dacă vă amintiți, am spus de acum câteva luni de zile că este foarte bine că s-a depus, să întrebările comisiei se discută, se caută soluții, se schimbă anumite părți din plan. Nici mie nu mi s-a părut un plan perfect, dar în timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție, panul totuși a fost elaborat și este un plan rezonabil și va primi răspuns.

Dacă sunt proiecte care din punctul de vedere al comisiei nu sunt eligibile, ele se scot din plan, asta este! Nu este foarte complicat. Nu tot ce e pus acolo la noi, în PNRR la noi, va fi realizat. Dar ceea ce rămâne, și asta e pretenția mea și am spus-o foarte franc și miniștrilor, ceea ce rămâne în plan și rămâne ca fiind eligibil și finanțabil trebuie pus în practică. Nu pot să accept un plan care generic este aprobat, banii sunt disponibili și să nu realizăm proiectele.

Cum, din motive birocratice, chiar domnul președinte al Comisiei mi-a spus că unele au mai fost depuse, dar din cauza unor hibe birocratice, nu s-au realizat, ori așa ceva de data asta nu mai accept.

Deci vom avea PNRR, va fi finanțat, probabil unele proiecte vor fi scoase, dar abia atunci începe greul, pentru că aceste proiecte trebuie realizate într-un timp foarte scurt”, a declarat Klaus Iohannis.

În martie, după o întâlnire cu liderii coaliției de guvernare, Klaus Iohannis declara: „Am convenit astăzi în cadrul ședinței cu liderii coaliției Planul Național de Redresare și Reziliență, care va fi aprobat de Guvern și trimis Comisiei Europene. Cele circa 30 de miliarde euro de care vom beneficia sunt o șansă majoră pentru dezvoltarea României. PNRR ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâția ani, care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a fiecărui român”. 

Raluca Dan