14.1 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 9:58
No menu items!

Dumitru Puzdrea, milionar și fost politician, găsit mort în condiții suspecte.Cazul, preluat de Serviciul Omoruri

spot_img

Dumitru Puzdrea, fost deputat PNL și PRM, în vârstă de 80 de ani a fost găsit mort în propria locuință. Trupul acestuia prezenta urme de violență, iar la fața locului au sosit mai multe echipaje de la Poliție și INML.

”La data de 28 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 1, se află o persoană decedată.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constatat decesul persoanei.Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.”, arată Poliția Capitalei.

Dumitru Puzdrea a fost găsit fără suflare miercuri dimineață, înainte de ora 8:00, de soția sa, cu urme de sânge pe cap și pe brațe.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care a constatat decesul bărbatului.

Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri, care a început cercetările.

Omul de afaceri a ridicat cunoscutul complex comercial Flora din cartierul Dămăroaia, în spatele Casei Presei Libere, în primii ani 90.

Dumitru Puzdrea a fost deputat în timpul guvernării PSD și liberale între anii 2000 și 2008. A intrat în Parlament ca deputat de Neamț pe listele PRM, în 2000, la fel și în legislatura 2004-2008. Ulterior, a demisionat din PRM, în 2005, și s-a înscris în fostul PDL, actual PNL.

D.Constantin